Noaptea Muzeului Argeșean se înscrie în manifestarea europeană a Nopții Muzeelor, fiind un eveniment desfășurat pe plan local în cadrul proiectului “Muzeul Județean Argeș - Moştenire culturală, istorie şi continuitate”. În prezent, proiectul se află în faza de sustenabilitate și beneficiază de sprijinul financiar al Consiliului Județean Argeș. Proiectul a fost inițiat în 2011 și a beneficiat de finanțare europeană, în scopul repoziţionării Muzeului Judeţean Argeş pe harta obiectivelor turistice ale judeţului.

 Program artistic

19.00-19.30 Fanfara Centrului Cultural Județean Argeș

19.40 – 20.30 Program de muzică populară – Ansamblul Dorul și Artiștii, Veronica Dinu

20.30 – 21.30 Program de muzică ușoară cu Valentin Poienariu

21.30 – 22.30 Concert Trei Parale – Program de muzică veche românească, inspirată din perioada pre- și post-pașoptistă. Cei șase artiști (Florin Iordan – cobză, fluiere; Daniel Pop – voce, fluiere, percuție, drâmbă; Beatrice Iordan – voce, cobză; Mihai Balabaș – vioară; George Kudor – bas și Dinu Petrescu – percuție) vor prilejui argeșenilor întâlniri cu personaje colorate ale epocii: Barbu Lăutarul, Anton Pann, Lelița Săftița, Chiftelăreasa etc și îi vor antrena la dans.

22.30-22.35 – Foc de artificii

 

Program educativ-recreativ

19.00-21.00 Ateliere pentru copii – Celor mici, le propunem să-și exprime creativitatea şi îndemânarea artistică participând la atelierele organizate în cadrul Muzeului Judeţean Argeş.

19.00 – 00.00 Program de vizitare a Muzeului Județean Argeș – intrarea liberă. În cadrul acestei Nopți a Porților Deschise, vizitatorii vor putea admira exponatele din cadrul Secțiilor de Științe ale Naturii și Istorie, precum și Galeria de Artă Rudolf Schweizer Cumpăna.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *