Ce frumoasã e politica asta, mai ales când oamenii de frunce şi-o trag cum se cuvine. Taman cei care stau în lumina reflectoarelor şi ocupã funcţii plãtite din bani publici. De data aceasta avem doi bãrbaţi adevãraţi, liberali autentici – Iani Popa şi Ludovic Orban. Se ştie...

 Fostul lider al PNL Argeş, Iani Popa, a fost azi în campanie alături de Ludovic Orban, Adrian Miutescu şi alți liberali prin comunele Valea Danului şi Domnești. Ca sã-şi mai spele din pãcate în faţa potenţialului şef al partidului, recte Orban. Totuşi, tipic, Iani nu a mai ajuns la conferinţa de la Curtea de Argeş. Ori s-a pierut pe drum, ori şi-a bãgat picioarele în munca de partid, dupã cum şi-a obişnuit colegii şi admiratorii.

Şi pentru cã nu ne-am putut stãpâni curiozitatea, i-am întrebat pe Miuțescu şi pe Orban, dacă l-au pierdut pe Iani pe drum. Orban a cedat şi ne-a rãspuns:‘L-am pierdut de mult pe Iani. L-am pierdut încã din perioada în care a fost prefect’! Vai, dar se poate?!? Punem pariu cã Iani va aduce scutire pentru dezertarea de azi. Mai mult, slavã Domnului cã n-a plouat , cã altfel îl mai vedeam pe Iani la parlamentarele din 2020. Cã e om serios şi cu fricã de Partid…

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *