Criză politică, cadou de ziua preşedintelui Iohannis: Liviu Dragnea, preşedintele PSD, i-ar fi cerut demisia premierului Sorin Grindeanu, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu acesta şi cu membri din Executiv, luni seară, la sediul partidului din Băneasa, potrivit RomâniaTV şi News.ro, care citează surse politice. Sorin Grindeanu a refuzat să plece de bună voie de la Palarul Victoria.
În cadrul discuţiilor care au avut loc la sediul PSD, luni seară, Liviu Dragnea i-ar fi reproşat lui Sorin Grindeanu întârzierile aplicării unor măsuri din programul de guvernare, printre care neimplementarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi i-ar fi cerut demisia spunându-i că îi va retrage spijinul politic, au precizat sursele citate de News.ro.

