‘Dacă analizaţi cu atenţie Capitolul II – Politicile publice (din programul de guvernare – n.r.), veţi observa că există planul de analiză şi de raţionalizare a cheltuielilor publice printre care, ca primă măsură, este auditarea funcţiilor guvernamentale. Ne-am asumat că vom face un inventar al tuturor instituţiilor publice, să flexibilizăm administraţia centrală, să diminuăm numărul acolo unde este cazul, pentru a exista un moment T0 de la care se porneşte în această analiză. Considerăm că se impune blocarea acestor posturi – deci nu vorbim nici de diminuări, nici de desfiinţări – astfel încât acest audit al tuturor instituţiilor şi al tuturor funcţiilor să poată pleca de la o bază a unui moment T0’, a spus Sevil Shhaideh, la finalul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului, întrebată de ce apare în programul de guvernare măsura blocării posturilor din administraţie, conform Agerpres.

