"Astfel, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2520/2010 a fost introdusă obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pentru contribuabilii mari şi contribuabilii mijlocii, precum şi posibilitatea utilizării acestei metode de către celelalte categorii de contribuabili, ca metodă alternativă de depunere a declaraţiilor.
Începând cu anul 2011, potrivit prevederilor Codului fiscal, formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă de către toate persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, potrivit legii.
Prin dispoziţiile art.103 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a creat cadrul legal pentru introducerea obligaţiei depunerii declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central. Declaraţiile fiscale care se transmit obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Având în vedere cele de mai sus, prin prezentul proiect de ordin, se propune introducerea obligaţiei depunerii prin intermediul internetului, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a principalelor declaraţii fiscale, de către toate categoriile de contribuabili.
Fac excepţie de la obligaţia transmiterii prin mijloace electronice, declaraţiile de impunere depuse de către persoanele fizice şi utilizate în procesul de stabilire a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii.
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media – cu mentiunea“Conf.Legii nr.52/2003”, la urmãtoarele adrese:
· Prin scrisori la adresa poştalã: Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã, str.Apolodor nr.17, sector 5 Bucuresti 050741 – la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice si Mass-Media;
· Electronic la adresa de mail: relatiipublice@anaf.ro
· Prin fax la numarul: 021-319.98.57.
Pentru a avea acces la informatiile de presa privind aplicarea Legii nr.52/2003 privind transparenþa decizionalã în Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã, se poate accesa domeniul INFO ANAF / Comunicate de presã aflat pe site-ul instituţiei", transmite AJFP Argeş într-un comunicat remis Institutiilestatului.ro.

