Veşti bune pentru elevii care au obţinut medii de 10 la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţionalã. Aceştia vor primi stimulente financiare, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului supus dezbaterii publice.
„Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a – 2017. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017”, se menţionează în proiectul Executivului., scrie Stiripesurse.ro.

