Situaţia Secţei de Oncologie de la Spitalul Judeţean Argeş, care funcţioneazã cu doar doi medici (ACUM), e arhicunoscutã. Bolnavii de cancer ştiu cel mai bine cum aratã lupta cu moartea într-un spital în care medicii au fugit de-a dreptul, iar şefii judeţului au alte preocupãri. Ceva mai nobile. Slavã Domnului cã mai existã şi oameni hãruiţi, care rãmân pe baricade, îngrijind rãniţii şi plângând morţii. Iatã medicii care nu fug din calea rãzboiului.

 Despre doamna doctor Crina Cãlinescu, şefa secţiei de Oncologie, am mai scris. La superlativ. Asta pentru cã domnia sa ţine în mâini mii de bolnavi de cancer şi gestioneazã o situaţie incompatibilã cu specialitatea medicalã. E vorba de deficitul de medici care face de nedescris tratarea pacienţilor bolnavi de cancer. Din luna ianuarie 2017 şefa secţiei a cerut ajutorul conducerii CJ Argeş în vederea ocupãrii posturilor vacante cu medici. Sau detaşarea altora pe o perioadã de timp. “E suprasolicitare la cote maxime!”, exclamã medicul.

Astfel, vãzând disperarea medicilor care nu-şi mai puteau trata pacienţii, preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, a aprobat o serie de mãsuri, menite sã-i degreveze pe medici de unele sarcini precum spitalizarea continuã şi gãrzile. Asta cu riscul de a plimba bolnavii la Spitalul Judeţean Argeş, pe la diferite secţii, dupã caz.

“Noi nu mai puteam asigura şi gãrzi şi spitalizare continuã, pentru cã aveam şi 100 de pacienţi pe zi la policlinicã şi nu puteam face faţã. Vreau sã specific, sã înţeleagã toatã lumea, cã bolnavii de cancer sunt trataţi la noi în secţie, fac chimioterapie.Toate tratamentele strict pe oncologie sunt asigurate de noi, aici. Problema e cã nu se mai face spitalizare continuã, dar acest lucru se poate face la Spitalul Judeţean, de colegii mei. Pentru cã aici e vorba de pacienţi care acuzã anumite complicaţii ale chimioterapiei, cum ar fi stãrile de greaţã, vãrsãturile, şi care pot fi tratate de ceilalţi medici. Nouã ne pare rãu cã s-a ajuns aici. Pacienţii erau obişnuiţi cu noi, mai ales cã secţia aratã bine, sunt condiţii. Pentru noi e foarte greu şi fizic şi psihic. Gândiţi-vã cã zilnic mureau câte doi bolnavi. Ori acest lucru e dureros şi pentru noi. Sperãm sã revenim la activitatea completã. Mâine avem o colegã care va da concurs pentru un post, pentru secţia noastrã. Am înţeles cã CJ Argeş mai scoate un post la concurs. Ar fi foarte bine sã se ocupe. E necesar pentru buna funcţionare a secţiei noastre.”, a declarat medicul Crina Cãlinescu, pentru Institutiilestatului.ro.

P.S: Avem un lider de judeţ medic! Surprinzãtor, de la preluarea mandatului s-a dovedit cât se poate de novice în administrarea problemelor care ţin de sistemul medical din Argeş. Şi iar ne amintim cã şi-a angajat consilier pe probleme de sãnãtate. Ca sã-l mai inspire din când în când… Apreciem cã s-a scos la concurs încã un post de medic oncolog, dar s-a mişcat cam greu dom’ preşedinte. Probabil pentru cã Dan Manu s-a reprofilat pe culturã, unde se descurcã atât de bine. Sãtul fiind de sânge, bolnavi şi morţi. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *