Atenţie! Noi reguli pentru cei care vor merge la mare în minivacanţa de Sf. Maria. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va lua măsuri de fluidizare a traficului în zona Agenţiei de Încasare Feteşti, în perioada 11–15 august. Asta pentru a evita supraaglomerarea din cauza numărului mare de vehicule. Prin urmare, banda de încasare a taxei de pod, de la Feteşti, va fi închisã.

 În condiţiile în care, din cauza aglomeraţiei pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră), circulaţia vehiculelor pe celelalte benzi este afectată (benzile e-tarif, unde accesul liber este permis în cazul achitării electronice a tarifului), banda de încasare în numerar va fi închisă, iar circulaţia va fi dirijată de către reprezentanţii Poliţiei Rutiere pe benzile e-tarif. În această situaţie, utilizatorii au obligaţia achitării taxei până cel târziu la ora 23:59:59 a zilei următoare trecerii, anunţă CNAIR., potrivit Mediafax.

În funcţie de intensitatea traficului, sensurile de deplasare pe benzile centrale din Agenţia de Încasare Feteşti pot fi schimbate, semnalizarea sensului de deplasare urmând a fi asigurată de către reprezentanţii Poliţiei Rutiere şi prin intermediul balizelor de dirijare.

Mai mult, în vederea reducerii timpului de emitere a bonurilor fiscal, în condiţiile în care se înregistrează aglomeraţie pe benzile de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotate cu bariere), pe acestea nu va mai fi înscris numărul de înmatriculare al vehiculului., scrie Mediafax.ro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *