Premierul Mihai Tudose a anunțat că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat verificări la două din băncile care activează în România și nu sunt pe profit, pentru a vedea ce se întâmplă acolo. "Înțeleg că ei au venit aici să ne ajute, să, nu știu, sunt subsidiare ale Crucii Roșii sau, pur și simplu, au venit aici crezând că toți suntem cu tricouri cu: fraierii noștri!", a declarat Tudose duminică.

 Potrivit Cotidianul, lista băncilor care au raportat pierderi cumulate în 2011-2016 cuprinde: Porsche Bank România, Veneto Banca SCPA Italia Sucursala București, Piraeus Bank România, Banca Transilvania, Banca San Paolo IMI Bank România, Emporiki Bank-România, Banca Română de Scont SA-Brașov, Nova Bank, Marfin Bank, Ideea Bank, Banca Corcială Carpatica, Banca de Investiții și Dezvoltare BID, Procredit Bank, Bank of Cyprus Public Company Limited Nicosia – Sucursala România, BNP Paribas Fortis – Sucursala București, Bank Leumi România, Banca Renașterea Creditului Românesc Credit Bank, Banca Comericală Română, Bankoop – Banca Generală de Credit și Promovare, Banca Comercială Feroviară, Garanti Bank, The Royal Bank fo Scotland PLC, Edinburgh – Sucursala România, Banca Internațională a Religiilor, Banca Turco-Română, Banca Românească Membră a Grupului National Bank of Greece, Partria Bank, Credit Europe Bank, Bancpost National Bank of Greece SA Sucursala București, OTP Bank, Banca Columna.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *