Institutul Cantacuzino va deveni parte componentă a MApN. Premierul susţine că poate o mână mai de fier, mai militarizată un pic, poate să aibă în sfârşit rezultate.

La începutul şedinţei acest subiect a fost discutat:

 Mihai Tudose: Domnule ministru Bodog, vă rog ca, împreună cu domnule ministru Tuţuianu, în maxim o lună, Institutul Cantacuzino să devină parte componentă a MApN, fiindcă cu demersurile specialiştilor de acolo ne-am lămurit. Poate o mână mai de fier, mai militarizată un pic, poate să aibă în sfârşit rezultate. Vă ajunge o lună, domnule ministru, să preluaţi?

Adrian Ţuţuianu: Domnule prim-ministru, sigur că dacă e sarcină, o preluăm. Am şi gândit cum ar putea fi organizat şi am făcut şi o evaluare prealabilă cu specialiştii din cadrul MApN, Direcţia medicală. Evident că nu am toate datele ca să mă pronunţ acum. Eu vă propun ca împreună cu domnul ministru Bodog, pe baza materialului de control pe care dânsul l-a făcut, în două săptămâni de zile să venim în guvern, maxim trei – daţi-ne trei, totuşi, ca să…

Mihai Tudose: Eu v-am oferit o lună. Dacă ziceţi trei, trei să fie.

Adrian Ţuţuianu: …suficiente, în trei săptămâni să venim cu un proiect de act normativ prin care să îl preluăm şi să îl transformăm într-o unitate militară cu conducere militară şi, sigur, cu angajaţi care răspund criteriilor profesionale necesare unui asemenea institut. Ne asumăm această chestiune. E delicată, dar ne-o asumăm. Mulţumesc.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *