Cinci persoane au fost condamnate la închisoare cu executare în dosarul privind cazurile de sclavie de la Berevoeşti, care au fãcut Argeşul – celebru la nivel naţional. Pedepsele sunt cuprinse între trei ani şi cinci ani şi patru luni. Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă.
Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins, în 11 septembrie, ca nefondate, apelurile declarate de cinci inculpaţi în dosarul cazurilor de sclavie de la Berevoeşti, astfel că sentinţa Tribunalului Argeş, din primăvara acestui an a rămas definitivă.
Cele cinci persoane au primit pedepse cuprinse între 3 ani şi 5 ani şi patru luni de închisoare cu executare, pentru trafic de persoane şi constituire de grup infracţional organizat., potrivit Mediafax.

