Principala problemă o reprezintă copacii bătrâni, foarte înalți, uscați, bolnavi, situați între blocuri sau în zonele foarte populate, care pe timp de furtună pot produce pagube majore sau chiar tragedii umane.
În cazul arborilor aflați pe domeniul privat, supravegherea cade în sarcina proprietarului. Acesta trebuie să sesizeze primăriei eventualele probleme și să ceară aprobarea pentru doborârea/toaletarea arborelui periculos. Obținerea avizului se realizează prin depunerea unei cereri la registratura Primăriei orașului Mioveni, prin care se solicită doborârea sau toaletarea arborelui periculos, în funcție de caz. Cererea trebuie să conțină datele de identificare ale solicitantului, informații de contact precum și expunerea pe scurt a problemei. Lucrările de toaletare/doborâre a arborilor de pe domeniul privat se execută pe cheltuiala solicitantului.
Măsura doborârii/toaletării se ia numai după constatarea problemei (arbore uscat, afectat de boli sau cu o înălțime mare) care ar putea fi doborât pe timp de furtună. Constatarea se face de către Comisia pentru Avizarea Tăierilor/Toaletărilor, constituită în baza Dispoziției nr. 277/2014, din cadrul Primăriei orașului Mioveni.


Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *