"Eu nu am să votez, am să mă abţin. Mă distrează titlul acestui proiect de hotărâre, Program de activităţi, program al unei activităţi inexistente. Două lansări de carte şi nişte activităţi doar când avem noi evenimente, cum este, acum, Toamna Piteşteană, nu justifică salariile de acolo, iar eu voi fi primul care, la discuţia pe care o vom avea la discutarea bugetului pe 2018, am să cer să ne aplecăm mai cu atenţie asupra salariilor din această entitate. Mie nu îmi place, în niciun caz, să laud Mioveniul în detrimentul Piteştiului, dar îi sugerez directorului acestei instituţii să îşi aplece privirea la ceea ce se face la Centrul Cultural de la Mioveni, să vadă câte cursuri de pregătire se fac acolo", a declarat Cristian Gentea în şedinţa CL Piteşti.

