La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, efectuează 3 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane și sediul unei societăți comerciale din județul Galați.
Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals.
Din cercetări s-a stabilit că, în luna iunie a.c., cei vizați ar fi postat pe internet anunțuri false privind vânzarea unor bunuri și ar fi încasat sumele de bani pretinse în anunțuri fără a livra bunurile în schimb.
Prejudiciul produs prin activitatea infracțională este de aproximativ 8.000 de lei.
Trei persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș pentru audieri.
La acțiune participă polițiști de investigare a criminalității economice din județul Galați și luptători din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Argeș și Galați

