Motto: „Sînt fiu credincios al poporului meu şi-i ştiu şi durerea şi vrerea./ Dorinţa poporului este şi-a mea./ Să fie mai puternic, mai fericit, liber,/ stăpân pe-al său destin,/ mai mîndru, mai falnic“. NICOLAE CEAUŞESCU
Evenimentul de care scriu acum nu a fost premeditat, este pur şi simplu destin – sau sincronicitate. În săptămîna în care rememorăm creaţia şi eternitatea lui Vadim, o rază de speranţă a răsărit asupra unei mari nedreptăţi a istoriei noastre – poate cea mai mare! – condamnarea la moarte a lui Nicolae Ceauşescu şi oprobriul adus celui mai mare constructor al României – în bogăţie materială şi statură ca ţară de importanţă mondială. În acest sens, cu excepţia lui Vadim Tudor şi, la timpul său, Ilie Verdeţ, nici un lider de partid nu a avut curajul să ceară dreptate pentru Nicolae Ceauşescu. Sincer, mă întreb cum nu le-o fi fost jenă lui Iliescu, Constantinescu şi Băsescu să meargă în statele care îl onorau la superlativ pe Nicolae Ceauşescu (în frunte cu SUA, China, Marea Britanie, Franţa…) şi să se uite rînjind protocolar – în condiţiile în care nimeni nu dă doi bani pe tine cînd ştie că acasă ţi-ai bătut părinţii…
Pentru că toată lumea ştie, dar, spre deosebire de noi, şi recunoaşte, că lui Ceauşescu, România îi datorează enorm, şi că „dictatorul, odiosul, sinistrul” a realizat un miracol economic şi socio-cultural. Sînt numiţi în fruntea unor instituţii bugetivore puţoi semidocţi şi amorali, cu singura misiune de a mai arunca o lopată de scîrnă pe amintirea lui Ceauşescu. Din fericire însă, amintirea lui Ceauşescu şi mai ales a faptelor României condusă de el – amintirea asta e un adevărat munte, căruia aceşti pigmei nici măcar nu-i pot vedea culmea din cauza staturii lor bicisnice.
Vadim Tudor şi cîţiva oameni de presă au insistat – unii pentru totala reabilitare a preşedintelui Ceauşescu şi repunerea în drepturi a familiei acestuia, cum a dorit Vadim – alţii, spirite justiţiare, chiar dacă de altă orientare politică, au făcut demersuri pentru dreptate, pentru reluarea procesului Ceauşescu într-o paradigmă corectă, aşa cum au încercat Sorin Roşca Stănescu şi mai tinerii săi colegi de la „Ziua”, în anii ’90", scrie deputatul în revista România Mare.
Autor:
