Românii ar putea avea noi reguli pentru mașini de la anul în ceea ce privește inspecția tehnică, modul de vânzare-cumpărare al autoturismelor și mai ales taxele plătite pentru a deține sau înmatricula un autovehicul.
Unele dintre actele normative au primit acordul Parlamentului și au deja o dată certă pentru intrarea în vigoare, altele sunt în faza de dezbatere publică. Cert e că de la anul, mașina va fi mai greu și mai scump de administrat. Șoferii vor fi și ei supuși unor reguli mai stricte, iar amenzile vor fi mai mari, titrează Jurnalul Naţional.
Din data de 20 mai 2018, vor exista noi reguli pentru obținerea ITP-ului, dar și măsuri menite să descurajeze înșelătoriile pe piața auto second hand.
De la anul, RAR va furniza la fiecare ITP date cu privire la indicația odometrului la precedenta inspecție.
Aceasta nu este singura măsură menită să descurajeze manevrele samsarilor. Există în Parlament o inițiativă legislativă care prevede că românii vor putea să achiziționeze „o dată la doi ani, un singur autovehicul second hand pentru folosința proprie”.
Nu în ultimul rând, de anul viitor, românii ar putea plăti multe și diverse taxe nu doar pentru că vor să cumpere o mașină, ci și dacă dețin una sau mai multe în proprietate. Mai mult ca sigur, va exista o nouă taxă de mediu care va purta o altă denumire decât cea folosită până în prezent și care de această dată nu va mai fi sancționată de UE pentru că va avea o altă abordare.

