Au fost 179 de voturi pentru și 90 împotrivă.
Singura modificare adoptată de plen faţă de varianta comisiei a fost obligativitatea statului de a se îndrepta împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
„După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin (6), statul se îndreaptă cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”, se arată în amendamentul adoptat de plenul Camerei Deputaţilor.
Potrivit news.ro, printre cele mai importante modificări adoptate la legea 303/2004 se numără interdicţia pentru preşedintele României de a refuza numirea procurorilor şi judecătorilor simpli, introducerea controlului ierarhic superior, inclusiv din partea ministrului Justiţiei, asupra procurorilor şi statuarea obligativităţii pentru magistraţi de a depune anual declaraţii pe propria răspundere că nu sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor secrete, iar rolul verificării acestor declaraţii revine comisiilor parlamentare de control al SRI şi SIE.

