Conform prognozei, pe data de 28 decembrie, între orele 2:00 – 22:00, vântul se va intensifica treptat, la început în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, iar din dimineaţa zilei de joi (28 decembrie) şi în Banat şi local în Crişana.



În judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Arad vor fi rafale de 55 – 75 km/h, iar la munte vor depăşi 80 km/h şi temporar pe crestele cele mai înalte ale Carpaţilor Meridionali, 90 – 100 km/h.



ANM precizează că, local şi temporar, vântul va avea intensificări şi în regiunile, estice, sud-estice, precum şi în cele nord-vestice, dar cu viteze ce se vor situa în general între 50 – 55 km/h. Pe arii restrânse la munte se vor semnala precipitaţii mixte.



Judeţele aflate sub atenţionare sunt Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad.



În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza atenţionarea emisă miercuri.

Sursa: AGERPRES

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *