"Nu se ia excedentul bugetar, așa cum s-a vehiculat până acum", a spus şefa Trezoreriei. Asta, la prima vedere pare o veste buna pentru primării, dar, din păcate, cei care au avut la finele anului 2016 excedente bugetare, vor primi mai puţini bani din sumele defalcate din TVA.
Concret. Dacă în anul 2018, cotele defalcate din impozitul pe venit şi sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale sunt mai mici decât sumele provenite din cotele defalcate din impozitul pe venit şi sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale încasate în anul 2016, se alocă sume defalcate din TVA până la nivelul sumelor încasate în anul 2016 la cei doi indicatori de venituri.
Sumele rezultate în urma aplicării acestor prevederi se diminuează cu jumătate din excedentul unităţilor administrativ-teritoriale, înregistrat la data de 31 decembrie 2016.

