PNL este ca un butoi cu pulbere după ședința de joi, când oamenii care nu sunt agreați de Ludovic Orban au fost lăsați fără funcții. Alina Gorghiu (fost lider PNL) și Ion Popa (fost lider de grup) au fost schimbați din funcțiile deținute în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, notează stiripesurse.ro.

 ”Am fost lider de grup al PNL șase sesiuni și am avut în coordonare un grup de peste 70 de senatori, cu PNL-ul vechi și PDL-ul vechi și nu se întâmpla așa ceva. Atmosfera care a fost acolo, a fost una ostilă, cu tensiuni. Această situație s-a creat în urma unei atitudini revanșarde a unor colegi de-ai noștri. Din păcate, este vorba despre o atitudine care va duce la o fractură în interiorul grupului PNL de la Senat”, a declarat Ion Popa.


Potrivit stiripesurse.ro, în timpul ședinței de joi, unul dintre senatori i-a amenințat pe Gorghiu, Ion Popa și Daniel Zamfir că ”vă urcăm pe pereți”. Potrivit unor surse din PNL, persoana în cauză ar fi Răducu Filipescu

Întrebat dacă Ludovic Orban e implicat în acest scandal, Ion Popa a răspuns: ”Nu știu, habar nu am. S-a mers atât de departe încât îmi e greu să cred că domnul Orban a dat o comandă”.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *