"Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor a fost introdus instrumentul economic ‘Plăteşte pentru cât arunci’ în vederea stimulării colectării separate a deşeurilor de la populaţie, fără însă a crea cadrul complet, astfel încât acesta să fie funcţional. Această prevedere va impune alinierea contractelor de delegare existente dintre autorităţile administraţiei publice locale şi operatorii de salubrizare cu modificările impuse prin prezentul act normativ", se notează în documentul consultat de Agerpres.
În acest context, pentru autorizarea şi supravegherea implementării prin sisteme colective a obligaţiilor operatorilor economici se înfiinţează, în cadrul Ministerului Mediului, Comisia de supraveghere a răspunderii extinse a producătorilor.
De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure colectarea separată pentru cel puţin deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale. Aceleaşi autorităţi trebuie să asigure implementarea instrumentul economic "Plăteşte pentru cât arunci", oferind cetăţeanului posibilitatea de a alege din cel puţin două variante de tarife distincte pentru gestionarea deşeurilor municipale, respectiv pentru gestionarea deşeurilor reziduale, fundamentate pe cel puţin una dintre următoarele modalităţi bazate pe: volum, frecvenţa de colectare, greutate şi saci de colectare personalizaţi.

