Inspectorii de la IJ au dispus infirmarea rezoluţiei de exercitare a unei acţiuni disciplinare începută faţă de procurorul Mihaiela Moraru Iorga în cazul unei sesizări cu privire la neînregistrarea mai multor plângeri şi denunţuri de către anchetator, constatând că nu au fost încălcate în mod nejustificat norme regulamentare, dispoziţii sau decizii administrative, notează Agerpres.

De asemenea, Inspecţia a luat decizia de infirmare şi în cazul lui Călin Nistor, procuror şef adjunct al DNA.

Inspecţia Judiciară a dispus, pe 2 februarie, infirmarea rezoluţiei numărul 6390/IJ/1320/DIP/2017 din 23 ianuarie, de exercitare a acţiunii disciplinare dispusă faţă de procurorii Mihaiela Moraru Iorga şi Călin Nistor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 litera m) şi t) din Legea numărul 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *