Compania SC OMV Petrom SA a fost condamnată, marţi, la pedeapsa amenzii penale şi plata unor daune morale în valoare de 135.000 euro într-un dosar în care a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după decesul unui copil care a inhalat gaze de la o sondă ce nu avea gard de protecţie, scrie AGERPRES.

 

Potrivit deciziei pronunţate de Judecătoria Ploieşti, SC OMV Petrom SA a fost condamnată la pedepsa amenzii penale în cuantum de 380.000 lei (200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 1.900 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. 



De asemenea, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile din dosar şi a obligat compania să plătească daune morale în valoare totală de 135.000 euro membrilor familiei băieţelului decedat. 



Prin aceeaşi soluţie, inculpata a fost obligată să plătească 12.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *