Argeşul se aflã pe locul al IV-lea la nivel naţional ca numãr de pensionari. Concret, potrivit Monitorului Social, judeţele Teleorman, Giurgiu, Vâcea, Argeş, Vrancea, Galaţi, Bacău, Harghita, Bistriţa Năsăud şi Sălaj deţin cel mai mare număr de pensionari.
„Atât raportul dintre numărul persoanelor şi cel al populaţiei ocupate cât şi cel dintre pensionari şi salariaţi s-au deterioat până în jurul anului 2004. Cauzele imediate au fost în egală măsură numărul salariaţilor şi creşterea numărului pensionarilor”, arată cercetătorii., potrivit Adevarul.ro.

