Dezvãluiam sãptãmâna trecutã cã preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, a trecut la fapte mari şi dubioase în mandatul pe care l-a câştigat prin vorbe goale. Mai precis, şeful judeţului l-a filat trei luni pe directorul Viorel Badea de la Direcţia Generalã a Persoanelor Argeş. Azi, într-un sãptãmânal local, au apãrut explicaţiile lui Manu. De ce l-a urmãrit pe Badea şi cine a fãcut fotografii din viaţa privatã a directorului?!? Staţi sã vedeţi...

 Dan Manu a declarat cã fotografiile în care apare Badea şi care au fost depuse la dosarul în care se judecã suspendarea din funcţie a directorului au fost fãcute de o persoanã fizicã şi au fost oferite CJ-ului benevol, în spirit civic.

“Filajul ilegal e o faptã penalã. Numai un nebun ar fi riscat”, a concluzionat Manu, dupã ce i-a aburit pe argeşeni cu lãmuririle sale, cu spiritul civic al celui care a jucat rol de securist.

Atâta spirit civic, încât l-a urmãrit pe Viorel Badea trei luni de zile, dimineaţa la prânz şi seara. La comanda cui? Hai sã fim serioşi!

Domnule, Manu dvs. credeţi ce spuneţi? Şi apropo, cine e nebunul din declaraţia dvs.? Cu explicaţia asta nu convingeţi nici copiii de grãdiniţã… Şi dacã tot aţi avut noroc de-un colaborator atât de dotat cu spirit civic, vã rugãm sã ni-l împrumutaţi şi nouã. Observãm cã e bine instruit şi i-am solicita sã vã fileze pe dvs. domnule preşedinte. Vreo trei luni aşa… Sã vedem ce faceţi, cu cine vã întâlniţi, cu cine staţi de vorbã…

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *