Gabi Zoană ne-a trimis un drept la replică tocmai de la Washington. E acolo într-o delegaţie.
Publicăm integral explicaţiile Gabrielei Zoană.
Drept la replică
Urmare a apariției articolului cu titlul ”Gabi Zoană, hai la PREGĂTITOARE! Pune mâna pe ABECEDAR că e groasă!” în pagina Institutiilestatului.ro.
Stimată redacție,
Așa cum consemnează documentele de stare civilă, părinții președintelui se numesc Gustav Heinz Johannis și Susanne Johannis, iar numele Johannis, așa cum precizează și președintele în interviurile pe care le-a acordat presei, se scrie de sute de ani cu J (așa cum este și firesc în comunitatea sașilor) și nu cu I.
De altfel, chiar președintele a recunoscut că își scrie numele cu J, așa cum este scris numele strămoșilor lui, și se semnează la finalul documentelor K. Johannis și nu K. Iohannis; mai mult, în interviul acordat jurnaliștilor de la Turnul Sfatului, care i-au comunicat că ei îi scriu numele tot cu J, președintele îi îndeamnă să continue să îi consemneze astfel numele întrucât nu consideră că este greșit, ci dimpotrivă.
O variantă scrisă a acestui interviu puteți citi în pagina ”Evenimentul Zilei”:
Parțial, interviul cu președintele Johannis este redat în următorul link de pe Youtube:
Acesta este motivul pentru care am folosit în comunicările publice, Johannis în loc de Iohannis.
Consider afirmațiile din articolul publicat sub numele ”Răzvan” denigratoare la adresa mea și vă solicit publicarea prezentului drept la replică.
Gabriela Zoană, Membru al Parlamentului European

