Comunicatul "Forumului Judecătorilor din România":
Asociația “Forumul Judecătorilor din România” a trimis astăzi, luni, către Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de apărare a independenței sistemului judiciar față de atacurile recente ale reprezentanților de seamă ai puterii legislative și ai puterii executive, materializate în discursurile unor lideri politici din data de 9 iunie 2018, respectiv data de 10 iunie 2018, în privința cărora este necesară intervenția neîntârziată a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției, pentru a stopa atacurile fără precedent la adresa judecătorilor și procurorilor.
În condițiile în care organizatorii mitingului desfășurat la 9 iunie 2018 sunt persoane aflate în diverse proceduri judiciare penale, iar mesajele au vizat în mod expres justiţia, cu motivarea devoalată ca puterea politică să primeze asupra independenţei instituţiilor „nereformate”, apelul la încetarea aşa-ziselor „abuzuri” reprezintă o formă de presiune asupra magistraţilor care au în lucru dosare penale, chiar în etapa deliberării, ceea ce constituie un precedent extrem de periculos, ce nu poate rămâne nesancţionat în condiţiile legii., potrivit Stiripesurse.ro.

