„Nu, chiar acum două zile i-am cerut să-mi prezinte o astfel de situație. (…) Este obligația dlui Mișa Ionuț de a face imediat orice demers legal pentru a recupera aceste sume, că este de la Iohannis, că este de la o persoană fizică sau juridică. Este obligat să o facă. Eu sper să fi făcut ceea ce era conform legii. Sunt convins, pentru că vorbim despre un fost ministru de Finanțe. Deci este obligat. Știe legea foarte bine. Mai ales că am cerut, ca ministru al Finanțelor, să facă acest lucru.”, a spus Teodorovici.

