Sâmbătă, 11 august, au fost aproape şase ore de concerte incendiare în faţa a peste 3.000 de fani la Festivalul de rock de la Corbi. Seara a fost deschisă de trupa Fără Vise. A urmat recitalul formaţiei Bucium. Un moment special a fost concertul susţinut de Dan Helciug şi My Queen, un tribut adus legendarei formaţii Queen. Trupa Black din Serbia-tribut Metallica- a fost o surpriză foarte plăcută pentru fanii rock. După miezul nopţii a fost cel mai aşteptat concert, susţinut de The Rock-cea mai bună trupă-tribut AC/DC din Europa.
La jumătatea concertului trupei The Rock, un spectaculos foc de artificii a iluminat cerul nopţii timp de aproape un sfert de oră. La final, alături de The Rock, Mike Terrana şi Dave Evans, pe scenă a urcat primarul Virgil Baciu, care a spus: ”Vrem să facem din Stonebird cel mai mare festival din România” şi are toate şansele ca dorinţa sa să devină realitate, având în vedere faptul că timp de 3 zile comuna Corbi a stat pe harta mondială a spectacolelor rock.

