"S-a vorbit despre glorioasa moștenire a DNA-ului. Știți domnul vice-președinte că foștii șefi ai parchetului de la Ploiești sunt astăzi anchetați de Parchetul General sub acuzațiile – și vă rog să mă ascultați cu atenție – represiune nedreaptă, într-o țară membră a UE, falsificare de probe și plantare de probe.

Aceasta să fie calea de urmat pentru justiția română? Sunteți la curent că președintele Senatului României a fost ascultat și supravegheat șapte ani pe baza legislației privind securitatea națională, zi și noapte, precum teroriștii sau traficanții, ca să i se comunice acum o săptămână că a fost în acea perioadă supravegheat și toate înregistrările au fost distruse? Aceasta e lupta împotriva corupției pe care o sugerează unii dintre colegii mei din sală?

Nu înțelegeți că acest sistem represiv s-a construit inclusiv datorită fie neglijenței Comisiei Europene care avea obligația să vegheze la reforma justiției, fie a timidității Comisie Europene. Știu că nu vă convine să vorbiți despre serviciile secrete și ne spuneți nouă Parlamentului acasă să o rezolvăm.

Dar când ele ruinează independența justiției nu vi se pare că era obligația Comisiei?", a spus Victor Boștinaru.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *