Personalul din Unitatea de Primiri Urgențe a lucrat și în acest weekend la foc continuu. De 1 Mai, argeșenii au mâncat la fel de copios ca de Paște, iar solicitările ca urmare a exceselor alimentare și de alcool nu au lipsit.

 

Dacă Sărbătorile Pascale au adus în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Pitești un număr mare de pacienți din cauza exceselor alimentare sau de alcool, același lucru s-a întâmplat și în weekend. 149 de bolnavi s-au prezentat la UPU de 1 Mai, 12 dintre aceștia având nevoie de îngrijiri medicale după ce au consumat prea multă mâncare sau băutură. În schimb, duminică, nu au existat victime din accidente rutiere care să ajungă la spital.

Pe lângă persoanele care au acuzat dureri abdominale, greață și vărsături, cauzate de alimentația în exces, sau simptome ca urmare a consumului de alcool, dintre cazurile care au mai necesitat îngrijire de urgență amintim: victime din agresiuni – 4 cazuri, accidente vasculare cerebrale- 3 cazuri, infarct miocardic acut- 1 caz, tromboembolism pulmonar- 2 cazuri, stop cardio-respirator – 1 caz.

44 dintre bolnavii care s-au prezentat întreaga zi la UPU au rămas internați în spital.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *