Unităţile Administrativ-Teritoriale (UAT) se pot înscrie, în perioada 5 aprilie – 6 mai 2024, în programul ce vizează realizarea de sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate, pentru care a fost alocat un buget de 1,5 miliarde de lei, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Lansarea programului are loc în plină campanie electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie.
Înscrierea în cadrul acestei sesiuni se va face prin intermediul aplicaţiei informatice AFM, în limita a 200% din bugetul alocat sesiunii. Programul ce are alocat un buget de 1,5 miliarde de lei are caracter multianual şi se desfăşoară la nivel naţional, pe regiuni. Astfel, cea mai mare sumă a fost repartizată regiunii Sud Muntenia (judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman) – buget de 253.999.212 lei.
În cadrul programului se finanţează tipurile de investiţii care vizează atât înfiinţarea sistemelor de alimentare cu apă şi a sistemelor de canalizare, cât şi extinderea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi sistemelor de canalizare existente.