Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 2013-2017, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură- Centrul local Vedea (jud Argeș) mai multe documente false, inexacte sau incomplete (declarațiile de suprafață, contract de arendare, etc.) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 15.596 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Argeș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *