Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat duminică, într-un interviu, că OMV va plăti taxa de solidaritate. ”Aşteptaţi luna iunie”, a spus ministrul, arătând că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie, pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit.
”Eu rămân la ceea ce am spus, va plăti. Aşteptaţi iunie. Ceea ce lumea uită este că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie. Înainte nu poate să plătească şi dacă ar vrea pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit”, a spus ministrul, la Prima News.
Adrian Câciu a precizat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare. ”Comisia înleles toate scăpările din Regulament, am şi spun că ar trebui să revină cu o clarificare la regulament”, a spus Câciu.
Despre o altă companie, Black Sea Oil & Gasse, ministrul a spus că şi aceasta se încadrează în Regulamentul european.

