Agențiile de turism critică declarațiile „ministrei TikTok” Diana Buzoianu, susținând că problemele de pe litoral sunt rezultatul unui eșec al statului și nu al operatorilor turistici.
Agențiile de turism au reacționat imediat după ce Diana Buzoianu, ministra Mediului, a semnalat descoperirea deversărilor ilegale și a zeci de construcții neautorizate pe litoral. Într-un comunicat oficial, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a transmis că transformarea unei „probleme vechi și cunoscute” într-un „spectacol politic de moment” nu ajută deloc sectorul turistic. Mai mult, organizația a subliniat că lipsa unei infrastructuri adecvate de canalizare este cauza reală a ilegalităților descoperite pe plajele românești.
„Nu poţi ignora o problemă 20 de ani şi apoi să pretinzi că o rezolvi în câteva zile, aruncând vina pe cei care au ţinut litoralul funcţional. Turismul românesc nu poate fi gestionat prin clipuri şi reacţii de moment. Nu avem nevoie de o ‘ministră TikTok’, ci de politici publice serioase, investiţii reale şi asumare”, a mai spus ANAT.
Reacția Asociației vine după ce Diana Buzoianu a declarat, într-un interviu la Radio România Actualități, că inspectorii ministerului au identificat peste o sută de construcții ilegale, fose septice abandonate și instalații neautorizate care deversau deșeuri în mare.
Patronatele din turism au precizat că realitatea semnalată există, însă problema este structurală. Potivit lor, statul român nu a asigurat infrastructura necesară. În comunicatul transmis de ANAT, se menționează: „Nu contestăm realitatea semnalată. Da, există soluţii improvizate pe litoral. Dar ceea ce omite doamna ministru este esenţial: aceste soluţii sunt consecinţa directă a unui eşec sistemic al statului român, care, timp de peste 20 de ani, nu a fost capabil să asigure infrastructura minimă de canalizare. Este uşor să descoperi ‘probleme’ şi să arăţi cu degetul. Este mult mai greu să îţi asumi faptul că instituţiile statului au tolerat, ani la rând, această situaţie, fără să ofere alternative.”
Președintele ANAT, Alin Burcea, a subliniat că în loc să fie sprijinit, turismul românesc a devenit țintă pentru atacuri publice. „Se pare că turismul, în loc să fie sprijinit, este ţinta tuturor. Mai bine închidem tot şi ne declarăm ţara non-turistică”, a spus Burcea.

