Directoarea generală a Oficiului Național al Registrului Comerțului (PNRC), Valentina Burdescu, a fost revocată din funcție, de Alina Gorghiu, în urma deficiențelor descoperite de Corpul de control al ministrului Justiției, verificări dispuse după numeroase reclamații cauzate de problemele apărute odată cu punerea în funcțiune a noii platforme informatice. Măsura a fost salutată și de sindicaliști, care își exprimaseră nemulțumirile față de managementului deficitar. Decizia vine la o zi după ce Executivul a adoptat propunerea de ordonanță de urgență a MJ cu soluții privind creșterea capacității instituționale pentru recuperarea întârzierilor din procesul de înregistrare a cererilor adresate ONRC.

Ministra Justiției a dispus, joi, revocarea directorului general al ONRC., Valentina Burdescu, având în vedere concluziile raportului Corpului de control, a anunțat  MJ, printr-un comunicat de presă. Cu această ocazie a anunțat și cine va prelua funcția. Este vorba de Luiza Mardare, despre care oficialii MJ spun că este o persoană cu experiența unei funcții de conducere, fiind director al ORCT Constanța, familiarizată cu noul sistem implementat și are o viziune amplă asupra organizării interne a instituției.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *