După discursul pe care l-a susținut pe scena de la Cicănești, Alina Gorghiu, s-a strecurat ca o gazelă prin mulțime.

Ajutată de primarul Ion Ionescu, Alinuța a urcat prin spatele scenei, apoi a coborât prin față, printre oameni, într-o zonă puțin aglomerată, tocmai ca să nu se atingă de prostime, nu cumva să-și murdărească ia.

 

Apoi a urmat masa. Oamenii locului au mâncat pe bucăți de cartoane, ca la târg, fără fițe, în timp ce pentru liberalii de la județ au fost pregătite farfurii de porțelan și tacâmuri de inox. Că doar n-ar fi tratat-o pe Alinuța Gorghiu ca pe orice „țăran”, plătitor de taxe și impozite, gen…

Înainte de a se așeza la masă, șefa PNL Argeș, a mai schimbat două vorbe cu unul cu altul, timp în care, prefectul, șef de instituții și primari au așteptat-o ca să se poată așeza și el la masă, ca să mănânce.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4 / 5. Număr de voturi: 5

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.