În ședința CL Pitești de astăzi, 17 octombrie, pe ordinea de zi este un proiect prin care primăria devine proprietar al unui apartament din Pitești.
Potrivit proiectului, apartamentul, situat într-un bloc din Calea București, a fost dobândit prin moștenire vacantă și va trece în domeniul public al Municipiului Pitești. Apartamentul va avea destinația de locuință de necesitate.
Primarul Piteștiului a declarat, la întâlnirea cu asociațiile de proprietari din Trivale, că au fost demarate mai multe proceduri de dobândire de către primărie a unor apartamente din Pitești. Un președinte de asociație a spus că are două apartamente în bloc ai căror proprietari au decedat și nu s-au găsit moștenitorii și apartamentele acumulează datorii.

