Ziarul Financiar prezintă într-un grafic în dinamică exclusiv pe zf.ro evoluţia investiţiilor străine directe în judeţele României în ultimii 10 ani. Cele mai mari infuzii de capital străin au intrat în polii economici principali ai României, dar sunt şi surprize precum Maramureşul (Baia Mare), care a intrat în top 15 judeţe cu cele mai mari investiţii străine şi a luat locul Doljului (Craiova). Argeșul este pe locul 7.
Perspectiva în dinamică privind absorbţia de investiţii străine directe (ISD) în România pe judeţe arată că polii economici consacraţi ai României – Bucureşti, Timişoara, Cluj – au continuat să atragă cei mai mulţi bani străini. Cu toate acestea, sunt şi nou intraţi în top 15 judeţe-magnet pentru investitori, cum este cazul Maramureşului (Baia Mare). Graficul în dinamică este pezentat exclusiv pe zf.ro.
Investiţiile străine directe, fundaţia economiei României şi a întregii Europe Centrale şi de Est, de altfel, au fost de 50 mld. de euro numai în ultimii 10 ani, ceea ce înseamnă că jumătate din capitalul străin care a intrat în România a fost atras în ultima decadă. Cele mai recente date agregate ale Băncii Naţionale a României (BNR) se opresc în 2022, când România atrăsese, în total, 105 mld. euro în investiţii străine directe.

