La nivel național, valoarea medie națională a abandonului școlar ca pondere este de 2,8%.
Valorile maxime se înregistrează în județele Sibiu (5,5%), Mehedinți (3,9%), Caraș-Severin (3,8%), Satu Mare (3,8%) și Hunedoara (3,6%).
Valorile minime se înregistrează în municipiul București (1,8%) și în județele Dâmbovița (1,7%), Argeș(1,8%), Bihor (1,9%), Prahova (1,9%), Vâlcea (1,9%), Suceava (2,0%) și Cluj (2,1%). Rata abandonului școlar reprezintă diferența între numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar și cel aflat în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar, exprimată ca raport procentual față de numărul elevilor înscriși la începutul anului.
Reprezintă un indicator care arată indirect incapacitatea sistemului educațional de a atrage și menține populația școlară.
Totodată, abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii pot genera sau accentua sărăcia și excluziunea socială, starea de sănătate precară și, pe termen lung, formarea unor generații slab calificate, incapabile săse integreze pe piața muncii.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *