Plenul Curții de Conturi a României a decis recent să majoreze cu până la 50% salariile personalului din această instituție ca fiind, vezi Doamne, „o stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare”.
Astfel, membrii Plenului Curții de Conturi a României au aprobat „criteriile de majorare a salariilor pentru personalul din cadrul Curții de Conturi, cu excepția personalului din cadrul Autorității de Audit, conform prevederilor Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare”.
Conform acestei hotărâri, „Personalul încadrat în una dintre structurile prevăzute la art. 1 lit. d) și e) beneficiază de majorarea salariului de bază cu 50%, până la prima evaluare a activității/performanțelor profesionale individuale”. Este vorba de personalul de la „structuri cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României — structurile din cadrul Curții de Conturi care realizează funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, prin misiuni de audit financiar, audit al performanței sau audit de conformitate efectuate inclusiv asupra componentei reprezentate de fondurile externe rambursabile și nerambursabile” și cel de la „structuri-suport pentru structurile cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României — structurile din cadrul aparatului central al Curții de Conturi, altele decât cele prevăzute mai înainte, structurile al căror personal îndeplinește și alte atribuții legate strict de funcția de control, al căror personal este asimilat auditorilor publici externi, precum și structurile din cadrul secretariatului general care desfășoară activități-suport”.

În funcție de calificativul obținut la evaluarea performanțelor profesionale individuale ale personalului, majorarea prevăzută la alin. (1) se acordă după cum urmează: a) pentru calificativul „Foarte bine”, majorarea este de 50%; b) pentru calificativul „Bine”, majorarea este de 35%; c) pentru calificativele „Satisfăcător” sau „Nesatisfăcător” nu se acordă majorarea.
Totodată, în această hotărâre a Curții de Conturi a României se menționează că „Salariul de bază pentru personalul nou-încadrat în cadrul Curții de Conturi, cu excepția celui prevăzut la art. 3 alin. (1), se majorează cu 35%, până la prima evaluare a performanțelor profesionale individuale”.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *