Astăzi, demarează o nouă sesiune de înscriere în programele „Rabla” şi „Rabla Plus”. În premieră, instituţiile publice şi unităţile administrativ – teritoriale pot aplica pentru aceste două programe.

„Pe data de 13 mai se va lansa noua sesiune ‘Rabla’. Am făcut o reaşezare a bugetelor ţinând cont de cererea şi nevoia pieţei pentru un număr cât mai mare de autovehicule electrice. Am alocat pentru Programul ‘Rabla’ – persoane fizice suma de 335 de milioane de lei, pentru persoane juridice suma de 123 de milioane de lei şi, pentru prima dată, instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale vor avea o axă de finanţare doar a lor, a cărei alocare va fi de 50 de milioane de lei. De asemenea, pentru Programul ‘Rabla Plus’ persoane fizice am alocat 262 de milioane de lei, pentru persoanele juridice 190 de milioane de lei, iar instituţiile publice vor avea, de asemenea, 100 de milioane de lei alocate numai în această sesiune”, a declarant preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu, potrivit Agerpres.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.