Rata anuală a inflaţiei ar urma să ajungă la 9,6% în decembrie 2025, comparativ cu nivelul de 8,8% anticipat, iar în a doua parte a orizontului proiecţiei să se reducă până la 3,7% în decembrie 2026 şi la 2,9% în septembrie 2027, faţă de valorile de 3% şi 2,7% previzionate anterior pentru aceleaşi momente de referinţă, se arată în minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României din 12 noiembrie 2025. Membrii Consiliului au arătat că actualele evaluări relevă o nouă înrăutăţire a perspectivei inflaţiei în raport cu previziunile precedente, mai cu seamă în prima parte a orizontului de prognoză, în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei este aşteptată să înregistreze o scădere modestă în următoarele trei trimestre, şi pe o traiectorie fluctuantă şi semnificativ mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă.
”În ceea ce priveşte evoluţiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au arătat că actualele evaluări relevă o nouă înrăutăţire a perspectivei inflaţiei în raport cu previziunile precedente, mai cu seamă în prima parte a orizontului de prognoză, în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei este aşteptată să înregistreze o scădere modestă în următoarele trei trimestre, şi pe o traiectorie fluctuantă şi semnificativ mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă. Totodată, după corecţia descendentă abruptă pe care o va consemna în trimestrul III 2026 pe fondul unor efecte de bază, ea va descreşte într-un ritm relativ lent şi de la un nivel sensibil superior celui previzionat anterior, reintrând în intervalul ţintei în trimestrul I 2027 – cu o întârziere de un semestru faţă de prognoza din august –, şi menţinându-se la niveluri mai ridicate până la finele orizontului proiecţiei. Astfel, rata anuală a inflaţiei ar urma să ajungă la 9,6% în decembrie 2025, comparativ cu nivelul de 8,8% anticipat anterior, iar în a doua parte a orizontului proiecţiei să se reducă până la 3,7% în decembrie 2026 şi la 2,9% în septembrie 2027, faţă de valorile de 3% şi 2,7% previzionate anterior pentru aceleaşi momente de referinţă”, au semnalat membrii Consiliului, potrivit News.ro.

