Am aflat, recent, că unii dintre ”răsfățații/protejații” Alinei Gorghiu (PNL), despre care am dezvăluit informații de interes public, ne tot amenință (voalat, ce-i drept) că ne-ar cam da în judecată, nemulțumiți că ne-am permis să aducem în atenția opiniei publice date privind evoluția lor profesională (la stat), din ultima perioadă de timp.

Băi băieți, vă așteptăm în instanță!

Chiar ne dorim, ca în fața judecătorilor, a persoanelor din sală (că, deh, e ședință publică), să explicați voi cum ați ajuns în funcțiile respective.

Să afle și JUSTIȚIA ROMÂNĂ cum capătă unii funcții babane.

O să-și pună ”sărmana” zeiță Themis mâinile-n cap când o afla ce se poate întâmpla în biata țărișoara noastră.

Vrem să ne uităm, toți, în ochii judecătorilor cum or să reacționeze când or afla realitatea cotidiană.

O să cerem – în apărarea noastră – să vă depuneți CV urile (alea de le țineți voi ascunse, de ochii lumii) și să dați teste elementare privind pregătirea profesională.

Începem cu o simplă dictare (în limba maternă), apoi două – trei întrebări din domeniul în care ați absolvit (mai devreme sau mai târziu, ori foooarte târziu) studiile superioare, precum și două – trei întrebări din domeniul în care activați, acum.

La sfârșit, merge și un test de limbă străină (v-ați prins, nu?).

Și pentru ca finalul să fie apoteotic, o să-i chemăm ca martori și pe ăia despre care se zice că v-au ”deschis ușile” ca să ajungeți ”mari” (încă nu ne-am hotărât, pe cine – poate că pe senatoarea Alina Gorghiu, Gheorghe Flutur, șeful Senatului, deputatul Adrian Miuțescu etc …)

În loc să băgați capul între umeri, de rușine, tot voi sunteți obraznici și fuduli, cu nasul pe sus?

În loc să stați ascunși, precum căcații în iarbă, să nu mai știe nimeni de voi, tot voi scârmați în dejecții ca să le aduceți aminte românilor – prin putoarea emanată – cine sunteți și cum ați dobândit sinecuri (pe căi nu tocmai ”ortodoxe”)?

Băi derbedeilor, nici acum nu ați înțeles că nu ne e frică de astfel de oameni???

Ne-a mai purtat unul pe scările tribunalelor și acum ”șade liniștit la bulău”, întrucât – știți voi – ”Dumnezeu nu bate cu parul”.

PS: Păi dacă-i bal, bal să fie … vă așteptăm nerușinaților … care pe care, să vedem care dintre noi e ”ticălosul” … noi – că arătăm publicului cititor ce măgării se fac în țara asta sau VOI – beneficiarii unor astfel de ”aranjamente”??? Hai că ați reușit să ne stârniți ….

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.2 / 5. Număr de voturi: 13

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *