Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a anunţat în ce condiţii se va putea face mărirea salariului minim cu 200 de lei şi ce beneficii au angajatorii care vor lua această măsură.
Întrebat ce înseamnă creşterea voluntară a salariului minim cu 200 de lei, Marcel Ciolacu a spus că „tot ce ţine de impozitele pe salariu sunt plătite de angajator. Dacă angajatorul decide că va mări salariul minim cu 200 de lei, statul nu mai ia impozitele aferente pentru aceşti 200 de lei”.
Ulterior, Andreea Creţulescu, de la România TV, a vrut să ştie ce se va întâmpla dacă anul viitor măsura va fi scoasă din pachetul social. Aceasta l-a întrebat pe Marcel Ciolacu dacă angajatorii vor începe să plătească taxe pe această mărire.
„Să fim corecţi. Într-un an de zile, veniturile vor creşte. La fel şi salariul minim. Acum se vine cu această facilitate pentru a putea creşte, iar angajatorul să aibă suport. Ca să fie sustanabilă pentru mediul de afaceri mărirea, statul nu încasează impozite. E o propunere de la IMM-uri. USR venise cu ideea să nu se ia impozite pe salariul minim, impactul bugetar fiind de 60 de miliarde. S-a trecut totuşi într-o zonă profesionistă de abordare a unor măsuri, ţinând cont de echilibrul între social şi economic”, a mai punctat Marcel Ciolacu.

