
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ar câștiga fotoliul de șef al statului, va fi un președinte care va fi pe teren, în mijlocul problemelor.
„Voi fi un preşedinte care va fi pe teren, care va interveni dacă se încalcă regulile. Voi fi un preşedinte care va sta lângă prim-ministru indiferent din ce partid va face parte, pentru că România are nevoie în următorii ani de dialog, atât intern cât şi extern. E o perioadă în care România va trebui să facă reforme pentru a accede la OECD, e perioada când vor fi cele mai mari investiţii din sistemul public. România, anul viitor, va ajunge la 10% investiţii din PIB.
Puterea trebuie împărţită, mai ales în următorii ani prin care va trece România. (…) Dacă în perioada de campanie electorală voi fi nevoit să iau o decizie care mă va duce să pierd funcţia de preşedinte, dar va face bine României, nu voi avea nici cea mai mică reţinere (să o iau – n.r.)”, a afirmat Ciolacu., potrivit Digi24.ro.