Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat atenţionarea Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, în zona de munte, aceasta fiind valabilă de duminică de la ora 11.00, până luni, la ora 9.00.
„La munte va ninge, local însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăşi 90…100 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada”, a arătat ANM.
În sudul şi sud-estul ţării, vor fi averse, în general moderate cantitativ şi local se vor depăşi 15…20 l/mp. În Transilvania şi în zona deluroasă a Moldovei trecător vor fi precipitaţii mixte.
Codul galben de ninsori vizează judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
O altă atenţionare Cod galben, privind intensificări ale vântului, este valabilă duminică, între orele 11.00 şi 21.00, în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării; zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *