Consiliul Economic şi Social (CES) a avizat, marţi, nefavorabil Ordonanţa privind reforma administraţiei, potrivit News.ro. Şedinţa de guvern, care trebuia să înceapă la ora 18.00, a fost amânată cu o oră şi jumătate, până la 19.30.

Consiliul Economic şi Social a dat aviz nefavorabil, marţi, pe Proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Şedinţa de guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă privind reforma administraţiei, care trebuia să înceapă la ora 18.00, a fost amânată pentru ora 19.30.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne protestează, marţi, în Piaţa Victoriei.

Sindicaliştii cer ca din legea privind reforma administraţiei să fie eliminat articolul care prevede majorarea vârstei de pensionare.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *