În prezent, la Curtea Constituțională a României se află și proiectul de lege prin care lefurile aleșilor locali ar urma să fie mărite cu 10%. Pe 31 ianuarie ar trebui să se pronunțe magistrații dacă salariile primarilor, viceprimarilor, șefilor de CJ și vicepreședinților de CJ au fost făcute printr-o procedură care respectă legea, date fiind controversele legate de modul de adoptare a inițiativei.
Mai precis, în forma de la Senat, proiectul de lege avea prevăzute creșteri ale salariilor pentru mai multe categorii de demnitari, inclusiv parlamentarii, membrii Guvernului sau șeful statului. În urma reacțiilor publice, Coaliția de guvernare a decis păstrarea în lege doar a aleșilor locali în forma de la Camera Deputaților.
Totodată, odată cu mărirea salariilor categoriilor menționate, ar urma să fie crescute și indemnizațiile consilierilor locali și ale consilierilor județeni, care se calculează ca 10% din indemnizația brută a unui primar sau a unui președinte de CJ. Prin urmare, dacă nu sunt probleme de constituționalitate, ar urma ca personalul din administrația publică să aibă lefuri mărite și cu aproximativ 35%.

