Jurnalista Dana Chera (fostă Grecu) s-a întors pe micile ecrane de curând, la Etno TV. Fiind din nou în prim-plan, Dana a vorbit pentru revista VIVA de divorțul de acum patru ani, când punea punct unui mariaj de 20 de ani.

„N-a fost greu! Știam că e ce trebuie! Știam ce simt! Știam ce îmi doresc! Știam, cu experiența vârstei de 40 de ani, cum vreau să arate viața mea. Și l-am lăsat pe Dumnezeu să rezolve! Nu l-am încurcat”, a declarat jurnalista argeșeană.

Totodată, realizatoarea TV nu a comentat detalii despre divorțul de fostul soț, Bogdan Grecu:

„Sunt chestiuni care țin de rufele mele. Ele vor rămâne în dulapul meu. Țin de niște principii, pe care n-am să le încalc, decât dacă îmi ia Dumnezeu mințile!

Nu știu cum trăiesc alții. În viața personală nu se aplică rețete. Fiecare știe ce vrea să facă în casa lui, cu casa lui. Eu atât pot spune – că, dacă te uiți cu atenție la oameni, știi care le este scopul în viață. Cine vrea bani face orice pentru bani, cine vrea liniște face orice pentru ea, cine vrea să iubească și să fie iubit, la fel… În funcție de asta, viețile se desenează și devin clare”, a mai declarat Dana Chera, pentru sursa citată.

Jurnalista s-a recăsătorit la o lună de la divorț, cu un medic stomatolog din Piteşti, iar în vara lui 2018 a născut o fetiță, al treilea copil al ei.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.